Mi-e dor de noi...

Mi-as fi dorit sa am curajul sa-ti spun in fata tot ce scriu acum. Stiu ca nu ti-am spus niciodata: “Te iubesc!”, dar asta nu inseamna ca nu am simtit-o. Mi-e dor de tine...de atingerea ta. Erai ca o raza de soare in fiecare dimineata calauzindu-mi drumul. Erai aerul pe care il respiram si de care aveam atata nevoie. Dar gresesc acum, cand spun “erai”, deoarece inca esti. Nu trece o secunda in care sa nu ma gandesc cum ne petreceam timpul impreuna. Tanjesc dupa acele clipe. As fi vrut sa pastrez timpul intr-un sertar, si, de cate ori vroiam, sa-l deschid si sa retraiesc acele momente de neuitat. Dar realizez ca acest lucru nu este posibil. Stiu ca nu pot intoarce timpul, dar sper ca tu te vei intoarce la mine. Te voi astepta pana la sfarsitul zilelor mele daca va fi nevoie. Sper doar sa te razgandesti, caci eu te voi iubi mereu...
(PS: nu am patit niciodata asta si sper ca nici nu o voi pati...)

Privesc marea. O privim. Impreuna.

Ascult. Ascultam marea. Impreuna.

Totul se topeste in jur. Ma atingi. Ne plimbam.

De ce toate momentele dureaza asa putin? Si dupa aia totul dispare? Si ramane doar o urma de speranta ca ai fi putut face mai mult? De ce s.a terminat totul doar cu o imbratisare? De ce nu putea sa te sarute?

Aproape de inima ta

Sunt aproape de malul marii la apus de soare;
Sunt aproape de fiecare stea ce straluceste in zare;
Sunt aproape de fiecare suras al unui inger,
Aproape de fiecare fulger
Ce-mi strabate inima in fiecare minut.
Sunt aproape de fiecare fulg de nea,
Aproape de orice copil ce radea.
Sunt aproape, aproape de inima ta.

Cuvinte pierdute

In serile de vara
Ne plimbam seara de seara
Sub umbra lunii care
Ne privea din departare.

Nu stiu de ce sau cand sau cum
Totul a devenit doar fum
Un vis pierdut in tinerete
Un vis frumos in lumi marete.

De unde aveam sa stiu
Ca toate-s trecatoare
Ca toate sa vor risipi in vid
Se vor risipi in zare.

Imi aduc si-acum aminte
Bratele injuru-mi
Ce ma strangeau atat de-usor
Eram intr-un continuu zbor.

Acea dulce inchisoare
Cum a disparut oare?
Imi amintesc cum stateam razand
Eram doar noi, impreuna, si-un gand.

De ce?

De ce fiecare clipa de iubire seamana cu un moment din viata unui inger?
De ce dorul arde ca un soare si aprinde inima care iubeste?
De ce dorul ti se plimba prin sulfet ca un calator incercand sa gaseasca iesirea din labarint?
De ce dorul este ca un fior care te cufunda in vise?
De ce dorul este un etern mesager intre inima si suflet ?
De ce dorul te poarta pe un lung traseu si te face sa experimentezi pana si cele mai ascunse stari?
De ce?
De ce?

Mi-as dori

Mi-as dori sa vad o lume fara tine
Fara planset sau suspine.
Ma faci sa traiesc doar un vis
Care va ramane vesnic fara sfarsit,
Fara un sfarsit fericit.

Mi-as dori sa pot avea din nou
Zambetul care ti-l faceam cadou.
Un singur lucru nu inteleg:
De ce nu ai putut sa spui un “nu”
Un simplu cuvant “nu”.

Mi-as dori sa-mi pot trai visul
Dar stiu ca imi cer imposibilul.
As fi vrut sa privim impreuna
Cerul albastru precum ochii tai,
Care stralucesc ca niste vapai.

Mi-as dori sa fii o stea
Care straluceste pentru mine
Sa ma veghezi de cate ori as avea
Nevoie de tine.

Mi-as dori sa fii aerul din jur
Sa fii tot timpul langa mine
Sa fii lumina din ochii mei
Ca sa pot straluci si eu ca ei.

Mi-as dori sa pot avea
Doar o clipa de iubire
In care sa am curaj pentru a-ti putea
Marturisi o amagire.

Mi-as dori ca tu sa fii,
In prezent, in plan real
Nu o simpla amagire
Care umbla singura prin suflet
Cautand doar fericire.

Mi-as dori ca acea lacrima
Care curge doar spre tine
Sa dispara imediat
Cand te uiti direct la mine.

Mi-as dori sa ma privesti
Asa cum o faci mereu
Si cand pari ca te gandesti
Eu tot sper sa ma gasesti
Si pe mine-n mintea ta.

Stiu ca imi doresc prea multe,
Dar un singur lucru iti mai cer
Sa ma mangai cu a ta privire
De fiecare data cand te gandesti la mine.

Dorul...

Simt de parca as trai intr-o lume gri fara tine. Parca tot cerul mohorat s-a zdrobit in inima mea cand m-ai parasit...Mi-e dor de tine...S-a rupt firul cu lumea reala. Ma simt ca si cum as trai in amintirile de altadata, care acum mi se par sfasietoare...Inca te iubesc...As da orice sa ma pot fi o singura secunda langa tine ca sa-mi soptesti o alinare...Te ador...Sufletul meu este intr-un cutremur continuu de cand plang dupa tine...Ai fost si esti totul pentru mine...Mi-as fi dorit sa inghete timpul in acea secunda cand ma tineai strans in brate...Eram suflete pereche...Stiu ca in unele momente este bine sa-ti fie dor de cineva pentru ca dorul te poate duce si la lucruri bune. Dar dorul pe care il simt eu pentru tine nu se poate caracteriza altfel decat printr-o durere apriga in inima care sta sa explodeze de atata suferinta. Acest dor nu se manifesta decat prin lacrimi amare care curg incet, pe obrajii indurerati.
Ma simt absenta din inima ta. Parca am un gol in inima. Un gol adanc, pe care doar tu il poti astupa. Imi vine sa te scot din minte si sa te imbratisez...
Vreau sa ma mangai cu privirea ta, sa ma ocrotesti cu ochii tai. Sunt constienta de faptul ca nu se va mai intampla asta niciodata, dar as vrea totusi sa realizezi cum este sa plangi dupa o inima topita dupa tine.
Poate ca nu am realizat niciodata cat de mult te iubesc. Dar acum sufletul meu e mort. Astept sa renasc in inima ta. Doar fara a te avea am realizat cat de importanta e iubirea ta. Parca te pretuiesc mai mult acum. In acele momente, cand eram impreuna, nu credeam ca va veni clipa asta. Credeam ca visul nostru va dura la nesfarsit si vom fi impreuna pentru totdeauna. Imi placea atunci cand priveam inpreuna cerul senin. Amandoi simteam ca aveam totul. Flori de mar zburau usor, pana ajungeau in parul nostru, iar noi, jucausi cum eram, credeam ca am devenit un print si o printesa...
Dar acum, visul acela frumos s-a destramat. Totul a devenit parca si mai real decat era inainte sa te cunosc. Acum, viata mea merge spre gri...cenusiu...negru. Mi-e dor de tine...Cerul a devenit acum doar ceva care imi este deasupra capului, nu acel element celest in care ti se oglindeau ochii...Mi-e dor de ochii tai...Acele flori de mar au devenit acum ploaia aceea necrutatoare...Mi-e dor de parfumul tau...Iar parcul in care obisnuiam sa ne plimbam este acum doar sursa mea de amintiri, de speranta a trecutului, de negru al viitorului...Mi-e dor de chipul tau...Mi-e dor de timpul apus...de tot ce inseamna “tu”...
Acum doar stau si plang, plang dupa un suflet care nici macar nu mai stie cine sunt. Am incercat de atatea ori sa privesc soarele, lumina, culorile ; dar imi este imposibil. Pot sa privesc doar ploaia, si, acea alee gri pe care o strabat spre infinit.
Iar tu, vei ramane doar “o fantoma” in mintea mea, “o amintire” in sufletul meu si “o adevarata iubire” in inima mea...vei ramane vesnic...”TU”...